Ce se intampla la o statie de sortare a deseurilor

Acum vreo doua saptamani anuntam pe blog  o mini excursie la o statie de sortare a deseurilor reciclabile si va invitam cu mine. Evenimentul s-a petrecut pe 3 aprilie, in sectorul 6, si a fost  gazduit de Urban S.A, prin intermediul doamnei Lorita Constantinescu de la Ecorom AmbalajeMi-am dorit de multa vreme o experienta de genul acesta si a fost foarte interesanta. 

Actiunea de la statia de reciclare se petrece intr-o curte mare unde troneaza un depozit pentru sortare. Cum am intrat, am vazut  in curte masinile care aduc deseurile pentru a fi sortate in depozit. Din curte, mormanele aduse sunt incarcate de muncitori pe o banda rulanta care intra in depozitul de sortare. Acolo, niste maini dibace si niste  ochi vigilenti separa deseurile: sticla separat de hartie, separat de aluminiu, separat de PET si alte plastice. PET-urile se separa si ele pe culori: alb, verde etc. 

De pe banda doar putine lucruri ajung la groapa de gunoi. Restul se duc spre fabricile care recicleaza efectiv materia prima sau se valorifica, adica sunt vandute la o fabrica de ciment pentru a fi transformate in combustibil.

Cum am spus mai sus sunt si cateva materiale care nu pot fi reciclate: de exemplu sticlele albe de plastic pentru lapte (cum ar fi cele de la Napolact). Nu toate tipurile de plastic pot fi reciclate, si, in general, plasticul se recicleaza de putine ori, apoi nu se mai poate refolosi pentru a se produce materiale noi.

Sticla, in schimb, se poate recicla la nesfarsit, in plus este si un material benefic pentru sanatatea noastra: nu emana toxine, produsele se pastreaza foarte bine. Farfuriile, bolurile, canile din portelan nu pot fi reciclate si, ideal ar fi sa nu le punem la sticla, unde se amesteca cu aceasta, iar cioburile sunt imposibil de separat. Alternative la portelan avem: lemn, lut (castroanele noastre traditionale 😉), inox si minunata sticla. Paharele de cafea nu pot fi reciclate: nici cele de hartie pentru ca au un strat de plastic in acea hartie care nu poate fi separat, nici cele de plastic (cum am zis mai sus, nu toate tipurile pot fi reciclate).

Nu sunt reciclate sticlele pline, containerele care au inca produse in ele, deci, ideal ar fi sa le golim inainte si, daca avem posibilitatea sa le curatam, cu atat mai bine. Tot din categoria lucrurilor care nu pot fi salvate sunt si cutiile de pizza pline de grasime (dar pot fi compostate), pungile si cutiile de chipsuri, adica tot ce implica grasime (pungile cu cartofi prajiti si pui la rotisor de la Mega de exemplu).

Cutiile tetrapack (adica cele de carton pentru sucuri, lapte etc) pot fi reciclate, dar nu la noi in tara. Ele sunt stranse si trimise in Polonia.

Tamplaria, tevile din PVC nu sunt nici ele reciclabile. Si, pe langa asta, am aflat ca sunt nocive pentru sanatate, deoarece emana vapori toxici.

 Interesant in sectorul 6 este faptul ca Urban S.A deruleaza acum un program de reciclare direct de la sursa. Asta inseamna ca s-au scos clopotele de reciclare selectiva si se ofera optiunea ca fiecare casa sau asociatie de propietari sa incheie un contract cu Urban prin care se obliga sa separe deseurile in doua parti: fractie uscata (adica tot ce inseamna reciclabil: hartie/ carton, sticla, plastic, aluminiu) intr-o singura pubela si fractie umeda (deseul menajer) in alta pubela. In schimbul acestui contract, gospodaria respectiva va avea taxa zero la gunoi. Acesti saci cu fractie uscata ajung la statia de reciclare unde urmeaza traseul descris mai sus. 

Si, in curand vor implementa si un program de reciclare textile: adica hainele care nu mai pot fi purtate, vor fi stranse si duse la o fabrica de reciclare si recuperare textile din Satu Mare. De asemenea tot cei de la Urban pot fi contactati si daca vreti sa scapati de mobila veche si nu gasiti unde sa o donati.

Cu ocazia asta, am aflat si raspunsul la o intrebare care ma macina de mult si pe care o tot auzeam in jurul meu: de ce se strang reciclabilele cu aceeasi masina, si nu cu masini diferite pentru fiecare categorie. Exista trei motive mari si late: este mai eficient din punct de vedere al timpului, este mai putin poluant ca o masina sa ridice toate categoriile, decat 3 masini diferite, si pentru ca nu mereu se respecta indicatiile de reciclare si tot trebuie luate la mana si separate la sediu.

Ok, toate bune si frunoase, dar pana la urma, de ce ar trebui sa reciclam? Pai, pot sa va spun asa: deseurile duse la groapa de gunoi sunt toxice, poluante (unul din compusii generati este metanul); ritmul alert in care consumam tot felul de produse umple extrem de repede gropile de gunoi si astfel se tot creaza altele noi. Iar incinerarea deseurilor  s-a demonstrat a fi mai poluanta decat arderea carbunelui.

Facebook Comments

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *